Crisi economica e consulenza filosofica                               

 

La domanda più frequente che viene posta a colui che svolge la professione di filosofo consulente è: “a che serve oggi la filosofia, qual è la sua utilità nel mondo attuale?” Fin dall’antichità la filosofia ha avuto una vocazione popolare: ciò significa che essa si occupa e si preoccupa dell’esperienza quotidiana, si rivolge ai cittadini proponendo loro una riflessione sulla vita vissuta. La filosofia ha un'inclinazione etica e pubblica, anche quando i più la individuano solo come un esercizio solitario dell’individuo su se stesso. A differenza del passato i cittadini non sono più un piccolo gruppo di individui, ma un insieme di persone molto più ampio che inevitabilmente ingloba l’intera società. Quindi un momento di crisi economica diventa una crisi collettiva, dove ogni soggetto però può esserne colpito in maniera differente. La consulenza filosofica smuove la filosofia dal solo ambito dossografico, che i più le attribuiscono, verso la vita quotidiana: “la filosofia non è un tempio ma un cantiere”( G. Canguilhelm). Considerando la crisi economica attuale come un momento che può dare vita a una ricerca progressiva del corso degli eventi, si può rovesciare la visione generale secondo cui la situazione problematica sia qualcosa di meramente negativo. Il percorso individuale o collettivo di pratica filosofica può condurre le persone ad accettare ragionando il proprio destino senza auto commiserarsi. Gli individui creano la coscienza di sé e del mondo costituendola sul dubbio: la precarietà, l’instabilità, il rischio, l’incertezza vengono compresi come aspetti caratteristici della vita e del timore che ne abbiamo. Proprio questa paura, questa angoscia, generata dalla crisi ci apre a pianificare un futuro differente, dopo avere pensato al nostro agire presente. La filosofia ci dà gli strumenti necessari per ragionare sugli eventi della crisi, sia interiore che globale. “Intelligenza, scienza, cultura, sono subordinate alla vita e la loro funzione è quella di essere utensili per la vita” così scriveva Ortega y Gasset in Schema delle crisi, proponendo uno degli aspetti fondamentali della filosofia pratica. “L’uomo gettato nella situazione, nello sciame caotico e pungente delle cose, si altera, si confonde, perde di vista se stesso. La salvezza è per lui tornare a coincidere con se stesso, sapere chiaramente qual è il suo sincero atteggiamento di fronte ad ogni cosa”, questa definizione, sempre di Ortega y Gasset, ripresa da La storia come sistema, esplica con molta chiarezza il perché la consulenza filosofica sia così importante in un momento di crisi come quello attuale. Per rendere più fruibile a tutti quanto è stato esposto si può esporre brevemente un caso pratico: Mario vive in una città di provincia in cui vi è un polo chimico di notevole importanza. La sua vita è sempre stata pianificata  e scritta dalle circostanze. Ha sempre saputo che una volta che suo padre fosse andato in pensione dalla fabbrica lui avrebbe preso il suo posto. Ora Mario dopo venti anni di lavoro presso si trova senza lavoro a causa della crisi. Ha quarant’anni ed è sposato con due figli. La moglie lavora come segretaria part time. Hanno il mutuo sulla casa e il reddito della sola moglie non basta. Sono aiutati economicamente dai genitori di entrambi che sono pensionati. Mario si sente un fallito, ha un vuoto dentro, ha paura di non uscire da questa crisi che lo blocca, si vergogna di se stesso, della sua incapacità nel cercare una via di uscita. Si comincia a riflettere insieme sul valore delle parole fallimento e vergogna. Ragionando sul destino viene alla luce l’amor fati di Nietzsche: le circostanze della sua vita già segnata vengono alla luce. Mario non ci aveva mai riflettuto sul fatto che questo lavoro non fosse mai stato scelto, ma soprattutto desiderato da lui. Concordiamo che ha agito senza pensare. Torna così alla luce il dimenticato che è in noi espressione di Platone esposta nella teoria delle Idee: Mario realizza che il sogno della sua vita sarebbe fare il cuoco in un ristorante. Questo desiderio era stato accantonato ed ora in questo presente di crisi, che lo ha portato a ripensare in modo attivo alla sua esistenza, ha fatto tornare a galla tale volontà. Decide di iscriversi ad un corso di cucina trovando successivamente lavoro per la stagione estiva presso un albergo. La riflessione finale di Mario è che senza questo momento di crisi generato dal licenziamento, non avrebbe mai preso consapevolezza di quale fosse il suo vero talento: cucinare. Si è considerato insieme che quella che poteva sembrare una realtà senza uscita, ha invece portato ad un maggiore benessere grazie alla riflessione sviluppata con strumenti filosofici.

 

 

Criza economică și consilierea prin filosofie

 

Întrebarea cea mai des adresată celui care are ca profesie consilierea prin filosofie este: “la ce folosește astăzi filosofia, care este utilitatea ei în lumea actuală?” Încă din antichitate, filosofia a avut o vocaţie populară: aceasta înseamnă că ea se ocupă şi se preocupă de experienţa cotidiană, se adresează cetăţenilor, propunându-le să reflecteze asupra vieţii pe care o trăiesc. Filosofia are o înclinaţie etică şi publică, chiar dacă mulţi o identifică doar ca exerciţiu solitar al individului asupra lui însuşi. Spre deosebire de trecut, cetăţenii nu mai sunt un mic grup de indivizi, ci un ansamblu de persoane mult mai amplu, care, în mod inevitabil, cuprinde întreaga societate. Aşadar, un moment de criză economică devine o criză colectivă, în care, insă, fiecare subiect poate fi afectat în mod diferit. Consilierea filosofică mută filosofia dintr-o zonă ascunsă pe care mulţi i-o atribuie, înspre viaţa cotidiană: “filosofia nu este un templu, ci un şantier”( G. Canguilhelm). Considerând criza economică actuală un moment ce poate da viaţă unei cercetări progresive a cursului evenimentelor, se poate răsturna viziunea generală conform căreia situaţia problematică este un lucru strict negativ. Parcursul individual sau colectiv de practică filosofică îi poate determina pe oameni să-şi accepte raţionând, propriul destin fără să se autocompătimească. Indivizii îşi creează conştiinţa de sine şi cea a lumii, bazind-o pe îndoială: precaritatea, instabilitatea, riscul, incertitudinea sunt înţelese ca aspecte caracteristice ale vieţii şi temerilor pe care le avem. Tocmai această teamă, această anxietate, generată de criză ne deschide spre planificarea unui viitor diferit, dupa ce ne-am gândit la acţiunile noastre prezente. Filosofia ne oferă instrumentele necesare pentru a ne gândi la evenimentele crizei, atât interioare cât şi globale. “Inteligenţa, ştiinţa, cultura, sunt subordonate vieţii iar funcţia lor este aceea de a fi unelte ale vieţii” aşa scria Ortega y Gasset în Schema crizelor, propunând unul dintre aspectele fundamentale ale filosofiei practice. “Omul, aruncat în mijlocul situaţiei, în roiul haotic şi înţepător al lucrurilor, se alterează, devine confuz, se pierde din vedere pe sine însuşi. Salvarea pentru el este să se regăsească pe el însuşi, să ştie exact care este atitudinea lui sinceră faţă de orice lucru”, această definiţie, tot a lui Ortega y Gasset, extrasă din Istoria ca sistem, explică în mod clar de ce consilierea prin filosofie este atât de importantă într-un moment de criză ca şi cel actual. Pentru a face mai accesibile tuturor ideile expuse, se poate relata pe scurt un caz practic: Mario trăieşte într-un oraş de provincie în care există un important combinat chimic. Viaţa lui a fost dintotdeauna planificată şi decisă de circumstanţe. A ştiut dintotdeauna că, odată ce tatăl său va merge în pensie de la fabrică, el îi va lua locul. Acum, Mario, dupa douăzeci de ani de muncă, este fără serviciu din cauza crizei. Are patruzeci de ani şi este căsătorit, are doi copii. Soţia lui lucrează ca secretară part time. Au un împrumut in bancă pentru casă, iar salariul soţiei nu ajunge. Sunt ajutaţi economic de părinţii ambilor, care sunt pensionari. Mario se simte distrus, are un gol interior, îi este frică că nu va putea ieşi din această criză care îl blochează, îi este ruşine de el însuşi, de incapacitatea lui de a găsi o cale de ieşire. Se începe prin a reflecta împreună asupra semnificatiei cuvintelor faliment şi ruşine. Dialogand, in continuare, asupra destinului iese la lumină amor fati a lui Nietzsche: circumstanţe ale vieţii sale deja hotărâte vin la lumină. Mario nu se gândise niciodată la faptul că acest loc de muncă nu fusese niciodată ales şi, mai ales, dorit de el. Să spunem că a acţionat fără să se gândească. Iese astfel la lumină „uitatul” pe care il avem in noi, „reamintirea” din Teoria Ideilora lui Platon: Mario realizează că visul vieţii sale este să fie bucătar intr-un restaurant. Această dorinţă era pusă deoparte iar acum, în acest prezent de criză, care l-a determinat să se gândească în mod intens, activ la existenţa sa, a făcut să-i revină această dorinţă. Decide să se înscrie la un curs de bucătari, găsind mai apoi de lucru pentru perioada de vară, la un hotel. Reflecţia finală a lui Mario este că fără acest moment de criză determinat de concediere, nu si-ar fi dat niciodată seama care este adevăratul său talent: gătitul. Am concluzionat împreună că ceea ce putea să pară o realitate fără ieşire, l-a dus, în schimb, la o viaţă mai bună, datorită reflecţiei realizate cu instrumente filosofice.